Până la vârsta de 80 de ani, timpul și procesele naturale lasă urme de neșters pe chipul unei persoane. Vârsta planetelor și a sateliților lor este și mai respectabilă.
Meteoritele, craterele și suprafața planetei
Au 4,6 miliarde de ani. Multe evenimente și-au schimbat aspectul. Plăcile gigantice ale scoarței terestre se ciocnesc între ele, ridicând lanțurile montane pe linia de coliziune. Magma - piatră topită la cald - este vărsată de vulcani din pântecele planetei, solidificându-se cu munții vulcanici conici. Dacă planeta are atmosferă, atunci vânturile și ploile distrug stâncile și aruncă nisip pe cer.
Fapt interesant: când un meteorit se ciocnește de munți, se poate topi din căldura degajată în timpul impactului.
Cratere de meteorit
Suprafața planetei se schimbă prin interferențe violente din spațiul exterior. Asteroizii, cometele sau fragmente din ele, numiți meteoriți, pot invitații nestingheriți să izbucnească pe planetă din spațiu, aruncând totul în calea sa. Oamenii de știință numesc impactul direct al meteoriților pe suprafața Pământului sau pe suprafața altei planete ca un crater de șoc. O astfel de apăsare poate provoca daune grave suprafeței planetei. Un meteorit cu un diametru de 30 de metri, a lovit Pământul cu o viteză de 55.000 de kilometri pe oră, va provoca o explozie egală în forță cu explozia de 4 milioane de tone de dinamită sau mai multe bombe atomice.
Un astfel de meteorit a căzut în urmă cu 25.000 de ani pe Pământ, în locul în care se află acum Arizona.Acum puteți vedea traseul de la căderea sa, se numește craterul de meteori Barringer sau craterul Arizona și este situat în apropierea orașului Winslow. Deșertul este desfigurat de un cicatrizant la aproximativ 200 de metri adâncime. Marginile craterului sunt ridicate. În jurul gropii gigantului se află o stâncă evacuată din adâncuri într-o coliziune.
Ce se întâmplă când un meteorit lovește o planetă?
Acest lucru se întâmplă atunci când un meteorit sau un alt corp lovește o suprafață solidă a unei planete sau satelitul acesteia. În primul rând, un nor de fragmente se ridică pe cer cu viteză mare. În locul unde cade meteoritul, rocile sunt compactate și valul de șoc lovește munții din jur. Dacă meteoritul este suficient de mare, atunci valul de șoc poate distruge rocile și munții din apropiere.
Dacă meteoritul este foarte mare, atunci rocile și munții se pot topi pur și simplu din căldura degajată în timpul impactului. Stânca, care s-a lovit, se extinde din căldură și fisură. Pietrele rupte zboară din crater. Așezându-se pe Pământ, resturile de roci prăfuite acoperă vecinătatea craterului (acest „văl” este vizibil la craterul meteorilor). Întreaga explozie nu durează mai mult de un minut.
Fapt interesant: unele cratere lunare ating un diametru de 1000 de kilometri.
În timp, forma craterului se schimbă. Pereții săi se pot sfărâma și se așează. Craterul suferă eroziune eoliană. Prin fisuri, magma se poate scufunda în fundul craterului, îl poate umple și apoi se poate întări. Pe Pământ, au fost găsite 200 de cratere. Desigur, în cei 4,6 miliarde de ani ai existenței sale, Pământul a cunoscut mult mai multe coliziuni cu extratereștrii spațiali. Dar urmele lor sunt șterse de eroziune, magmă sau timp.
Pe lună nu există atmosferă, deci nu este nici ploaie, nici vânt.Și deși au existat cândva vulcani activi pe lună, ei au fost de mult stingați. Nu există fluxuri de magmă la suprafață pe Lună. Prin urmare, dacă luna se ciocnește cu un meteorit, atunci urmele acestui dezastru rămân mult timp. Unele cratere lunare au 4 miliarde de ani. Diametrele lor ajung la mii de kilometri, dar există cratere cu cap de ac (de la căderea celor mai mici particule de praf).